Premiera „Pettson și Findus – Vânătoarea de vulpi” – de vorbă cu Ștefan Craiu

Pe Orzari 10 e agitație de premieră. Printre bucăți de burete, materiale textile, schițe și o bucătărie în miniatură, prind viață Pettson, Findus și găinile lor. Pe 7 noiembrie, „Pettson și Findus – Vânătoarea de vulpi” urcă pentru prima dată pe scenă. E prima montare a unei povești de Sven Nordqvist din România. L-am prins pe Ștefan Craiu, regizorul spectacolului, între două repetiții și l-am rugat să ne povestească.

Ștefan, cum ați descoperit seria de cărți cu Pettson și Findus?

Noi încercăm mereu să citim ce citesc și copiii, să descoperim poveștile lor de acum. Când ne gândim la un spectacol nou, ne documentăm, căutăm povești, stăm de vorbă cu copii și cu părinți. Așa am ajuns la seria de cărți cu Pettson și Findus.

De ce ați ales povestea „Vânătoarea de vulpi”?

E genul acela de poveste în care vezi în detaliu umanitatea lui Pettson, dar și pe a lui Findus. Și are o morală foarte actuală: uneori ne speriem de lucruri care, de fapt, nu sunt deloc periculoase. Doar că, pentru că nu ne uităm la ele cu atenție, ajungem să credem că pericolele se ascund peste tot în jurul nostru.

Ce înseamnă pentru voi această premieră?

Ne bucurăm foarte mult. E pentru prima oară când se montează o poveste de Sven Nordqvist, și se întâmplă într-un teatru independent, la noi, pentru comunitatea și pentru publicul nostru. Drumul până la drepturile de autor a fost destul de lung. Suntem în continuare în legătură cu cei care se ocupă de licență și, indirect, chiar cu autorul cărților.

Ce înseamnă „partea nevăzută” a teatrului de păpuși?

Cred că e important să se vadă și munca din spate: cum se construiesc păpușile, cum se face decorul. La spectacolele pentru copii avem norocul că putem porni de la ilustrațiile din cărți, care ne ajută să înțelegem mai bine personajele. Dar de acolo începe munca noastră: să ne imaginăm cum arată tot universul ăsta și ce vrem să le transmitem copiilor.

De data asta am lucrat cu Valeria Cristia, care a construit păpușile, și cu Maria Frailich, care a făcut scenografia. Vlad Constandache, colegul nostru actor, s-a ocupat de muzică și de orchestrație. De fiecare dată ne întrebăm din ce materiale să facem păpușile, cum să fie cât mai expresive și mai ușor de mânuit și ce sisteme să le construim.

Cum vor arăta păpușile și decorul?

Sunt păpuși de masă, destul de complexe, cu diferite sisteme de mânuire. Sunt făcute din burete și materiale textile, toate lucrate de mână.

Iar decorul e lumea pe care și-a imaginat-o Maria: micul spațiu al lui Pettson, unde toate lucrurile sunt înghesuite unele peste altele. Ne-am dorit să semene cât mai mult cu ilustrațiile din carte.

Cine le dă viață?

Am lucrat cu nouă actori, iar unii dintre ei joacă pe dublă distribuție. Sunt actori păpușari, colaboratorii noștri de suflet, cu care lucrăm mereu. Unii sunt încă studenți la secția Păpuși-Marionete de la UNATC „I.L. Caragiale”, alții abia au terminat facultatea. Ne dorim ca CIAA să fie un loc în care tinerii păpușari să poată crea și descoperi arta asta.

Și mai e o noutate pentru noi: pentru prima dată lucrăm cu un actor care nu e păpușar. Ștefan Pavel, lector la UNATC și profesor de actorie, îl joacă pe Pettson.

Ce a fost cel mai interesant la repetiții?

Mereu căutăm să folosim spațiul cât mai bine și să găsim cât mai multe locuri de joc. Dar de data asta cel mai interesant e relația dintre om și păpușă, dintre Pettson și Findus, care e păpușă. Acolo se întâmplă, cred, magia spectacolului.

---